Transformarea dură a lui Dani Alves (40 de ani), după 13 luni de stat la închisoare, a putut fi observată în cursul zilei de 5 februarie 2024. Luni, procesul în care este anchetat fostul fundaș dreapta a început la Tribunalul din Barcelona!
Imaginile momentului fac deja înconjurul internetului: cum a ajuns să arate fostul fotbalist al Barcelonei, care riscă 12 ani de pușcărie pentru viol!
După aproape 13 luni de închisoare, luni, 5 februarie 2024, Dani Alves a ajuns în fața justiției din Spania pentru a fi judecat în procesul în care este acuzat de viol. Fostul fotbalist al Barcelonei și-a făcut apariția la Tribunalul din Barcelona și va continua să fie prezent în fața judecătorilor până miercuri, 7 februarie, atunci când va fi oferit un verdict.
Cazul lui Alves este unul extrem de controversat și legendarul fundaș dreapta riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Concret, parchetul solicită 9 ani de închisoare pentru Dani Alves și plata a 150.000 de euro drept despăgubiri către victimă, în timp ce partea acuzată solicită pedeapsa maximă în cazul fostului fotbalist, respectiv 12 ani de pușcărie, potrivit Mundo Deportivo.
Indiferent de care va fi verdictul, Dani Alves pare să fie deja consumat de acest scandal care l-a avut în prim-plan în ultimul an. Luni, când și-a făcut apariția în fața judecătorilor, brazilianul a părut complet schimbat față de perioada în care obișnuia să obțină performanțe pe teren.
Dani Alves s-a afișat foarte abătut, având nu de puține ori privirea ațintită în pământ sau ochii închiși. Imaginile cu el din Tribunalul din Barcelona, care pot fi văzute în galeria foto a articolului, s-au împrăștiat deja și pe rețelele de socializare, iar fanii nu au putut trece cu vederea schimbarea:
„Este regretabil că trebuie să treacă prin asta”, „Ce s-a întâmplat cu el?!”, „Păcat, omule”, „Toate acuzațiile pot fi false. S-a mai întâmplat deja așa ceva și cu Benjamin Mendy. Timpul el va demonstra pe toate…”, „Ce păcat, a fost un jucător grozav. Totuși, dacă e vinovat, merită să fie închis fiecare minut”, „E atât de rău să îl văd așa”, sunt doar câteva dintre reacțiile apărute pe rețelele de socializare.
Pe scurt, la data de 31 decembrie 2022, Dani Alves ar fi agresat sexual o femeie, în baia unui club de noapte din Barcelona. Câteva săptămâni mai târziu, pe 20 ianuarie 2023, în urma unei plângeri depuse de victimă, Dani Alves a fost reținut de autoritățile din Spania și plasat în arest preventiv. Brazilianul a fost supus acestei măsuri, respectiv a fost privat de libertate, din ianuarie 2023 și până în prezent.
În prima zi a procesului de la Tribunalul din Barcelona, judecătorii vor asculta mărturia reclamantei, dar și a vărului și prietenei acesteia. De asemenea, un angajat al clubului de noapte unde ar fi fost agresată sexual victima, plus doi barmani, vor oferi și ei declarații.
Până pe 7 februarie, când se va da verdictul, Dani Alves este așteptat să depună și el mărturie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER